Puțini au fost cei care au sperat într-un rezultat pozitiv al Iașiului în deplasarea de la Cluj, pentru meciul cu Universitatea.
Partida chiar se îndrepta spre un final previzibil după ce Nistor a marcat o dublă în minutele 61 și 77.
Iașiul a crezut, însă, în șansa sa și Camara a redus din diferență, pentru ca în minutele de prelungire Gouet să marcheze cu capul și să egaleze.
Inițial, centralul a anulat golul, însă din camera VAR i s-a semnalat că reușita este perfect valabilă.
Poli Iași a obținut astfel un punct nesperat la Cluj, meciul terminându-se 2 – 2.
„Am făcut o primă repriză bună, am avut 2-3 situații, lor nu le-am dat ocazia să înscrie. A fost lovitura lui Nistor, a pus-o în vinclu, parcă cu mâna.
Nu am avut nimic de pierdut, ne-am dus peste ei și am marcat. E foarte important pentru moral.
Cel mai important e că am revenit de la 2-0. Dacă conduceam cu 2-1 și era 2-2 era altceva.
Sper că după venirea a 2-3 jucători să fie mai bine. După ce o să îi văd parcă o să fiu mai liniștit.
CFR rămâne în inima mea, un club minunat, dar duminică o să fiu ieșean și voi încerca să câștigăm. U Cluj a meritat să fie pe primul loc.
Eu am mentalitatea aia nemțească. Știți cum e, nu câștigi niciodată cu o echipă nemțească până nu o vezi în autocar”, a spus Vasile Miriuță, antrenorul Poli Iași, la Prima Sport.
Citește și Oamenii lui Umbrărescu lucrează și iarna pe sectorul Bacău – Pașcani al A7