O femeie din Bârlad, județul Vaslui, a obținut ordin de protecție față de amantul său.
Acesta era atât de posesiv încât îi dicta până și cum să se îmbrace și ce culoare să aibă oja.
Tânăra ajunsese chiar și la psiholog, pentru că fusese convinsă că ea e de vină pentru tot.
O femeie din Bârlad a obținut de la Tribunalul Vaslui un ordin de protecție împotriva amantului său, un bărbat căsătorit cu care avea o relație de trei ani de zile, scrie Vremea Nouă.
Individul devenise într-un final violent, asta după ce fusese atât de posesiv, încât îi dicta femeii cum să se îmbrace, ce culoare să aibă oja și chiar cum să se fardeze.
Bărbatul o critica mereu pentru „gusturile proaste”, iar manipularea sa atinsese cote atât de dramatice, încât femeia a început să fie convinsă că ea are o problemă și a început să facă terapie la psiholog.
În cele din urmă, tânăra la părăsit, în această toamnă, moment în care bărbatul a dus dominația la un nou nivel.
A început să-i supravegheze locuința și să o urmărească în locurile pe care le frecventa, îi trimitea mesaje la ore nepotrivite, prin care îi cerea să vină noaptea la el și chiar să-i bată în continuu la ușă.
Hărțuirea a culminat cu un pumn în cap primit de la fostul amant, iar femeia s-a dus la Judecătoria Bârlad pentru un ordin de protecție.
În mod ciudat, judecătorul i-a respins solicitarea, considerând că femeia „nu ar fi reușit să facă dovada unui act de violență fizică anterioară, act de violență care să creeze convingerea producerii în viitor a unor consecințe negative, context în care emiterea ordinului de protecție nu apare ca fiind justificat”.
Femeia a făcut recurs, iar Tribunalul Vaslui a întors imediat hotărârea, stabilind că „în mod greșit, prima instanța a reținut că multitudinea de mesaje transmise de către intimat nu au caracter amenințător”.
Instanța a emis un ordin de protecție împotriva bărbatului, acestuia fiindu-i interzis să se mai apropie la mai puțin de 100 de metri de amantă timp de trei luni de zile.
În dosarul de la tribunal, femeia a povestit că bărbatul se implica în absolut toate aspectele vieții ei, „inclusiv în ceea ce privește vestimentația ei, culoarea pe care o alegea pentru manichiură, modalitatea în care își aplica fardurile, iar în situația în care ar fi fost necorespunzătoare percepției acestuia, intimatul o acuza de infidelitate sau gusturi proaste în alegerile făcute”.
„Odată cu trecerea timpului, intimatul a devenit din ce în ce mai agresiv în încercarea aceasta de a-și impune propria voința și de a o controla în mod excesiv chiar si la cele mai absurde alegeri pe care le-ar fi făcut.
Astfel a ajuns în situația ca orice lucru minor sau lipsit de importanta ar fi făcut, să nu fie după cum intimatul și-ar fi dorit, lucru care genera multiple șicane, reproșuri, jigniri”, se arată în hotărârea Tribunalului Vaslui.
„Atât de insistent a fost intimatul în a o convinge că are o problema, încât a ajuns chiar și la psihoterapeut, tot în încercarea de a-și da seama dacă face ea ceva greșit, dacă se comportă necorespunzator și acest comportament al său îl determină pe intimat să devină atât de violent psihic, verbal și fizic”, se mai arată în hotărârea Tribunalului Vaslui.
Citește și Cum îi ajută mierea de albine pe fumători