Managerul Spitalului Municipal „Sf. Ierarh Dr. Luca” din Onești, Gelu Nicolcea, a declarat că a dublat număr de paturi dedicate persoanelor infectate cu SARS-CoV-2. La ATI sunt ocupate toate cele 8 paturi dedicate pacienților cu COVID.
„La ATI nu avem niciun loc liber, toate cele 8 paturi dedicate sunt ocupate. Am început cu 3 paturi ATI pentru pacienții cu COVID la începutul valului 4, în 3 septembrie, și am suplimentat numărul lor până la 8.
În secția Boli Infecțioase, toate 50 de paturi dedicate pacienților cu COVID-19 sunt ocupate, în timp ce pe celelalte secții medicale din spital mai avem 40 de pacienți internați cu SARS-CoV-2.
Inițial, la începutul valului 4 pandemic, au fost repartizate 47 de paturi pentru pacienții cu COVID-19 și am ajuns, în 30 de zile, la o dublare a numărului de paturi cu această destinație!”, a precizat managerului spitalului din Onești.
Acesta a mai precizat că mulți dintre pacienții cu COVID-19 care ajung la spitalul din Onești prezintă forme severe de boală, după mutațiile suferite de virus.
Citește și Inspectori Antifraudă, trimiși în judecată de DNA