Un bărbat de 53 de ani, din Dochia, a fost accidentat de camion pe o trecere pentru pietoni din zona Pieței Centrale.
Bărbatul a rămas apoi captiv sub cabina camionului, fiind scos de pompieri după mari eforturi, cu ajutorul unor echipamente speciale.
Victima a fost preluată de ambulanță și transportată la Spitalul Județean Neamț.
„La data de 17 ianuarie a.c., în jurul orei 17, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra-Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe bulevardul 9 Mai, din municipiul Piatra-Neamț.
În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că, în timp ce un bărbat, în vârstă de 35 de ani, din județul Alba, conducea un autocamion pe Bulevardul 9 Mai, din municipiul Piatra-Neamț, ar fi surprins și accidentat un bărbat care s-ar fi angajat în traversarea străzii.
În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea pietonului, în vârstă de 53 de ani, din localitatea Dochia, care a fost transportat la o unitate medicală.
Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.
În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat Ap Andreea Atomei Andreea, IPJ Neamț.
Citește și Ce se întâmplă în creierul nostru când vrem să slăbim?