Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) – Serviciul teritorial Bacău efectuează, marţi, 16 ianuarie 2024, mai multe percheziţii la instituţii publice şi la persoane fizice, într-un dosar penal care vizează contracte de achiziţii publice.
Potrivit DNA, faptele ar fi fost săvârşite în perioada 2022-2023 de către funcţionari publici din cadrul unor instituţii publice de pe raza municipiului Bacău.
Percheziţiile ar viza sediul Direcţiei de Asistenţă Socială (DAS) din subordinea Primăriei Bacău şi un cămin de bătrâni administrat de DAS.
Totodată, procurorii au solicitat Primăriei Bacău, printr-un email, mai multe clarificări în cadrul dosarului penal ce vizează contracte de achiziţie publică.
„În cursul zilei de 16 ianuarie 2024, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în şase locaţii situate pe raza municipiului Bacău, din care trei sunt sediile unor instituţii publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice”, precizează un comunicat de presă al DNA Bacău.
Procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcţiei Generale Anticorupţie şi din partea Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bacău.
Citește și Cancerul ar putea dispărea!