Antrenamentul unui polițist din Vaslui s-a încheiat cu un accident care ar fi putut avea urmări grave.
În timp ce încerca o parcare cu viraj la stânga, polițistul aflat la volanul mașinii a pierdut controlul volanului.
Autospeciala a intrat în derapaj și a lovit un stâlp de iluminat pe care l-a și pus la pământ.
Reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție (IJP) Vaslui au transmis precizări oficiale, față de accidentul petrecut în poligonul auto de pregătire.
„Astăzi, 29 ianuarie 2025, ora 13.30, Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui a fost sesizat cu privirea producerea unei tamponări, în care a fost implicată o autospecială a instituției, într-un poligon auto de pregătire practică, din municipiul Vaslui.
În urma primelor verificări, s-a stabilit că un polițist, de 21 de ani, cursant la o activitate de pregătire de tip ,,conducere autospecială în regim prioritar”, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi acroșat un stâlp de iluminat din zona de pregătire, avariindu-l.
Tânărul nu a suferit vătămări corporale. Acesta a fost testat alcoolscopic, rezultatul înregistrat fiind negativ.
În cauză, verificările sunt continuate pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul și dispunerea măsurilor legale”, au transmis reprezentanții IPJ Vaslui.
Citește și Incendiu catastrofal la Comănești