Cazul polițistei care a stârnit controverse în ultimele zile la Târgu-Ocna, județul Bacău, capătă o turnură neașteptată.
Polițista filmată în timp ce sancționa un șofer pentru o presupusă trecere pe galben – deși imaginile din camera de bord au arătat ulterior că acesta circula regulamentar pe verde – apare acum într-un context… favorabil: implicată într-o acțiune care a dus la prinderea unor suspecți de trafic de droguri.
Polițista din Târgu Ocna este în centrul unei anchete interne. Ea a făcut, însă, parte, din echipajul care a depistat trei persoane suspecte și a scos din circuit sute de doze de substanțe interzise.
Duminică, 19 aprilie, o patrulă a Poliției Stațiunii Târgu Ocna a intervenit pe o stradă din oraș, după ce trei persoane au atras atenția oamenilor legii prin comportamentul lor agitat.
Potrivit comunicatului transmis de IPJ Bacău, polițiștii au trecut la legitimarea și controlul corporal al celor în cauză.
Descoperirea a fost una semnificativă: într-o geantă aflată asupra uneia dintre persoane au fost găsite aproximativ 200 de folii de aluminiu ce conțineau o substanță vegetală mărunțită, de culoare verde-oliv, susceptibilă a fi droguri.
Întreaga cantitate a fost ridicată și trimisă pentru expertiză către B.C.C.O. Bacău, iar cercetările continuă pentru stabilirea exactă a situației.
Surse apropiate anchetei susțin că din echipaj ar fi făcut parte chiar polițista devenită recent virală pe rețelele sociale, după incidentul din trafic din 13 aprilie 2026.
Atunci, femeia a fost filmată în timp ce îl oprea pe un șofer și îi spunea că îl va sancționa pentru trecerea pe culoarea galbenă a semaforului, deși imaginile publicate ulterior de conducătorul auto indicau că acesta ar fi trecut pe verde.
Mai mult, dialogul dintre cei doi a ridicat semne de întrebare, după ce polițista i-ar fi spus: „Voiam să vă aplic avertisment, dar la atitudinea dumneavoastră mă face să vă scriu amendă cu valoare, da?”, stârnind reacții puternice în spațiul public.
În urma apariției imaginilor, Inspectoratul de Poliție Județean Bacău a anunțat declanșarea unei anchete interne prin Biroul Control Intern, verificările fiind încă în desfășurare. Șoferul implicat a anunțat, la rândul său, că va contesta sancțiunea în instanță.
În acest context tensionat, intervenția de duminică vine ca un contrast puternic: de la acuzații și suspiciuni, la o acțiune concretă împotriva traficului de droguri.
Rămâne de văzut dacă cele două episoade vor cântări diferit în evaluarea finală a activității polițistei.
Citește și ChatGPT furnizează frecvent informații medicale inexacte și incomplete





