Primarul comunei Grădinari, județul Olt, Mihai Ioana, a murit ieri seară în urma unui impact frontal, pe DN 64.
Alte 5 persoane au fost rănite în accident.
Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe Drumul Național 64, în comuna Strejești, județul Olt, a avut loc un accident rutier.
Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, în eveniment, au fost implicate 2 autovehicule, respectiv un autoturism condus de un tânăr de 32 de ani, din municipiul Slatina, județul Olt, și un autoturism condus de un bărbat de 52 de ani, din comuna Strejești, județul Olt.
În urma evenimentului rutier, 6 persoane au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la Spitalul Județean de Urgență Slatina.
Ulterior, pentru una dintre cele 6 persoane transportate la unitatea medicală a fost declarat decesul.
Ambii conducători auto, implicați în eveniment, au fost testați cu aparatul etilotest, indicând o valoare negativă pentru bărbatul în vârstă de 52 de ani, respectiv o valoare de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru tânărul în vârstă de 32 de ani.
De asemenea, tânărul a fost testat cu aparatul din dotare, iar în urma testării au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
„Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise”, conform IPJ Olt.
Una dintre maşini transporta pacienţi la dializă, iar în ea erau şoferul şi 5 pacienți, printre care şi primarul comunei Grădinari.
Şoferul celeilalte maşini era singur. Cele două mașini s-au lovit frontal.
„Deși nu există cuvinte care să îndepărteze durerea resimțită, Comuna Grădinari, județul Olt, deplânge stingerea fulgerătoare din viață, a domnului IOANA Mihai – Primarul comunei Grădinari, județul Olt.
«Pe această cale aducem un ultim omagiu celui care a fost coleg, prieten, și înainte de toate OM, iar trecerea sa în neființă este tulburătoare și greu de suportat, reprezintă o mare pierdere pentru întreaga comunitate și lasă în inimile noastre sentimente de mare tristețe și regrete.
Transmitem sincere condoleanțe familiei îndoliate și exprimăm profunda compasiune pentru pierderea suferită. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a scris Primăria pe pagina de Facebook.
Sursa foto: observatornews.ro
Citește și Tânăra care a produs accidentul din Suceava vorbea la telefon!