Conform Biroului Electoral Central, prezenţa la vot la nivelul judeţului Iaşi a fost de 34,14 %, fapt care a clasat judeţul pe penultimul loc în Regiunea de Nord-Est şi pe antepenultimul loc pe ţară!
Acest fapt demonstrează, în primul rând, o slabă mobilizare a PSD Iaşi în scoaterea electoratului tradiţional din casă, în condiţiile în care prezenţa la vot pe municipiul Iaşi a fost de 38,14 %!
Demn de menţionat este şi faptul că prezenţa la vot pe municipiul Iaşi nu se datorează mobilizării PSD, ci mobilizării tinerilor care au votat cu USR!
La nivel naţional, o prezenţă mai slabă la vot au avut judeţul Vaslui (o altă zonă controlată de PSD), cu 32,90 %, şi judeţul Maramureş, cu 31,62 %.
În judeţul Olt, prezenţa la vot a fost de 47,16%, în Teleorman – 46,30 %, iar în judeţul Dolj – 45,06 %.
Dacă analizăm puţin prezenţa la vot pe judeţul Iaşi, vom vedea că marele şef de partid Mihai Chirica a reuşit o mobilizare mai mult decât ruşinoasă, fapt care, cu siguranţă, va avea repercusiuni „dictate” de la centru.
În Târgu Frumos, de exemplu, oraş încă sub conducerea lui Ionel Vatamanu, prieten şi susţinător al lui Chirica, prezenţa la vot a fost de 32,13 %, mai slabă chiar decât media judeţului.
În zona Tomeşti, prezenţa a fost de 31,01 %, în timp ce într-un alt oraş controlat de un prieten al lui Chirica, Paşcani, prezenţa la vot a fost de 35,83 %.
În oraşul Hîrlău, unde primar este tot un pesedist, prezenţa la vot a fost de 34,41%.
Fabulos este ceea ce s-a întâmplat la Cotnari, zonă controlată de PSD, unde prezenţa la vot a fost de 25,20 %.
Acest fapt se datorează în special scandalului dintre Mihai Chirica şi compania Cotnari, repercusiunile asupra actualului primar al Iaşiului începând deja să se arate.
La alegerile locale din 2016, când PSD Iaşi era condus de Victorel Lupu, prezenţa la vot, la nivelul întregului judeţ, a fost de 42,39 %.
La alegerile parlamentare din 2012, prezenţa la vot a fost de 38,20 %. În 2008, prezenţa la vot a fost de 36,75%!