Președintele CS Politehncia Iași, Vasile Manole, a declarat miercuri că se gândește să acționeze în instanță municipalitatea și Fundația Sportului Ieșean pentru sumele promise și neacordate.
„Singura măsură de protejare a clubului ar fi să ne îndreptăm în instanţă către cei care au promis finanţarea, Primăria şi Fundaţia Sportului Ieşean. Pe lângă discuţii purtate cu reprezentanţii acestora, am trimis opt adrese oficiale, în care am tras semnale de alarmă în legătură cu problemele existente la club. Sper ca măcar în ultimul ceas să se găsească o soluţie pentru stingerea litigiilor cu sportivii, mai ales că preşedintele Fundaţiei Sportului Ieşean, domnul Lucian Popescu, a spus clar că finanţarea sportului local se poate face în continuare prin Fundaţie”, a spus Vasile Manole.
Clubul ieșean a fost acționat, la rândul său, în instanță de către sportivi pentru neachitarea mai multor salarii.
„Toate contractele semnate cu jucătorii de rugby, handbal şi baschet ai clubului s-au bazat pe promisiunile de finanţare primite din partea Primăriei. Cum finanţarea nu a fost realizată, nu am avut de unde să-i plătim. Am fost acţionaţi în judecată de mai mulţi sportivi, Capotă este primul care a câştigat un proces cu clubul. Vor urma, cu siguranţă, şi alte procese pe care le vom pierde. Bani nu avem în club, aşa că ajungem la mâna executorilor. Cum vor apărea bani în cont, ne vor fi luaţi imediat. Asta va genera, pe lângă desfiinţarea echipelor, şi plecarea sportivilor de top, Dragomir Iordache, Vlad Simionescu sau Mircea Croitoru”, a adăugat Manole.
Echipele de rugby și de handbal s-au retras deja din campionat.