Un bărbat de 41 de ani a fost salvat de pompierii romașcani după ce a căzut într-o fântâna din care anterior a salvat o oaie.
Pompierii au fost solicitați să intervină în comuna Ruginoasa pentru salvarea unei persoane căzută într-o fântână din localitatea Bozienii de Sus, județul Neamț.
La locul solicitării s-au deplasat trei echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare, un camion cu modul MULTIRISC și o ambulanță SMURD TIM din cadrul Detașamentului Roman și un echipaj cu un alpinist cu o autospecială complexă pentru intervenție din cadrul Detașamentului Piatra-Neamț.
Ajunși la locul indicat, pompierii au constatat că într-o fântână dezafectată, cu o adâncime de 12 m și diametru de 80 cm, se află un bărbat, conștient și cooperant.
Cu ajutorul echipamentelor specifice pompierii au acționat pentru scoaterea bărbatului din mediul ostil în care se afla.
Bărbatul în vârstă de 41 de ani, cu traumatisme la nivelul membrelor superioare și inferioare, a fost preluat de echipajul SMURD TIM care ulterior l-a transportat la CPU Roman.
Citește și Accident cumplit; trei persoane încarcerate