O asociere de trei companii controlate de omul de afaceri băcăuan Dorinel Umbrărescu a câştigat un nou contract. Este vorba despre construirea tronsonului 3 din Autostrada Unirii A8 Târgu-Neamţ – Târgu Mureş, Leghin – Târgu Neamț.
Valoarea contractului este de 1,6 miliarde lei fără TVA.
Anunţul privind atribuirea contractului a fost făcut de Sorin Grindeanu, ministrul transporturilor.
„A fost desemnat astăzi (miercuri – n.r.) câştigătorul contractului pentru proiectarea şi execuţia secţiunii 3 a Autostrăzii Târgu Mureş – Târgu Neamţ (Leghin- Târgu Neamţ).
Pentru finalizarea celor 29,91 km ai acestei secţiuni a A8 (Autostrada Unirii) constructorul român desemnat are la dispoziţie 30 de luni (6 luni perioada de proiectare şi 24 de luni perioada de execuţie a lucrărilor) şi suma de 1,56 de miliarde de (fără TVA) asiguraţi prin PNRR.
Contractul va putea fi semnat după 10 zile dacă nu vor fi depuse contestaţii”, a scris el pe o reţea de socializare.
Pentru tronsonul în cauză, care face parte din A8, care ar urma să traverseze Carpaţii Orientali şi să facă legătura între Transilvania şi Moldova, au participat la licitaţie şase companii: patru din Turcia şi două din România.
„Semnarea contractului de achiziţie publică va fi posibilă după expirarea perioadei de depunere a eventualelor contestaţii si respectiv după soluţionarea contestaţilor/plângerilor formulate în cadrul procedurii de atribuire”, precizează şi Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Sectorul Leghin – Tg Neamţ are o lungime de 30 km şi se desfăşoară pe raza judeţelor Neamţ şi Iaşi.
Secţiunea reprezintă capătul estic al sectorului montan (Tg Mureş – Tg Neamţ) şi traversează teritoriul următoarelor localităţi: Vânători, Agapia, Grumăzeşti, Petricani, Urecheni, Timişeşti, Păstrăveni (toate din Neamţ) şi Moţca (Iaşi).
Citește și Și-au văzut moartea cu ochii la 7 Case