Primarul Iașiului, Mihai Chirica, şi membrii Consiliului Director al Politehnicii Iaşi au anunţat ruperea înţelegerii cu Horia Sabo, pe care îl consideră „un investitor care nu ar fi adus niciun leu în Copou”.
Lui Horia Sabo i-a fost retras dreptul de semnătură și a fost somat să renunțe la asocierea semnată în vară, altfel se va apela la calea legală.
Chirica a precizat că Sabo ar fi cheltuit peste 880.000 de lei fără să aducă vreun leu în club.
„Din punctul meu de vedere, lucrurile au luat sfârşit. Toate au o limită. Şi-au încasat salarii, dar nu apar în organigramă”, a spus primarul Mihai Chirica, cu referire la Horia Sabo şi colaboratorii acestuia.
„Politehnica Iaşi nu este compania Tata şi fiul!”, a menționat Adrian Ambrosie, preşedintele clubului .
„Îl rog public pe Horia Sabo să ia act de dorinţa suporterilor, a oraşului, a Consiliului Director, a staff-ului, să ne lase în sărăcia noastră şi să meargă la afacerile sale de succes! Dacă refuză să plece? Sunt căi legale!”, a adăugat Adrian Ambrosie.
Clubul este condus de preşedinte executiv Adrian Ambrosie de Leonid Antohi, preşedintele Comitetului Director.