Un bărbat de 34 de ani, dintr-o comună băcăuană, a fost „săltat” de polițiști pe Aeroportul Bacău, în momentul în care a revenit în țară din Marea Britanie.
Bărbatul era dat în urmărire internaționale, după ce a fost condamnat la 3 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate.
„Polițiștii de la Punctul de Trecere a Frontierei din cadrul Aeroportului Internațional George Enescu Bacău, împreună cu cei ai Serviciului Județean de Poliție Transporturi Bacău au depistat în incinta aeroportului, în timp ce se întorcea din Marea Britanie, un bărbat de 34 de ani, din comuna Blăgești, urmărit la nivel național.
Bărbatul este posesor al unui mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis de Judecătoria Buhuși, din anul 2021, fiind condamnat la 3 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate.
Acesta a fost introdus în Penitenciarul Bacău”, a declarant purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, agent şef adjunct Gabriel Dumitrache.
Citește și Două victime după ce a plonjat cu mașina în pârâu