Lucrătorii Secției 9 Poliție Rurală Șcheia au fost sesizați, prin 112, de către o femeie din localitatea Ciprian Porumbescu, cu privire la faptul că arde o locuință pe strada Baciului.
La faţa locului s-au deplasat doi lucrătorii din cadrul SPR 9 Şcheia, iar cu ocazia verificărilor efectuate au rezultat următoarele:
În dreptul imobilului situat în satul Ciprian Porumbescu au fost identificate 4 autospeciale de stingere și un echipaj SMURD ale lucrătorilor ISU Suceava ce desfășurau activități de lichidare a incendiului și acordare de îngrijiri medicale.
În apropierea imobilului a fost identificat proprietarul care era în proximitatea locuinței, fiind într-o stare de șoc, care a relatat că în momentul izbucnirii incendiului dormea în locuință împreună cu fiul.
În jurul orelor 00:30, un consătean din aceeași localitate a observat că de la acoperișul unei anexe și a casei de locuit ieșea fum dens și exista un incendiu, ocazie cu care a intervenit de îndată, pătrunzând în imobil și procedând la evacuarea tatălui și a fiului.
Lucrătorii ISU Suceava au localizat și lichidat incendiul, iar cu ocazia verificărilor efectuate au stabilit că sursa probabilă de aprindere a fost un scurtcircuit electric produs la instalația electrică a locuinței, care alimenta o anexă, acesta fiind punctul de origine al incendiului.
În urma incendiului au rezultat doar pagube materiale, neexistând victime omenești.
Proprietarul imobilului a relatat că nu are suspiciuni cu privire la modul de izbucnire a incendiului.
Cu ocazia cercetării la fața locului, nu au fost identificate alte mijloace materiale de probă, care să intereseze cauza, fiind efectuate fotografii judiciare.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „distrugere din culpă”, prev. de art. 255 alin. (1) din Codul Penal, urmând a se dispune procedural.
Citește și Cât de mult trebuie să dormim, în funcție de vârstă!





