Situație inedită într-un colegiu din Roman, județul Neamț, unde școala a fost obligată, printr-o decizie a unei instanțe, să-i pună la dispoziție unui elev de clasa a 4-a un alt profesor de limba engleză decât cel de la clasă.
Anul trecut, elevul ar fi leșinat în clasă după ce a fost scos de dascăl la tablă, drept pedeapsă că nu era cuminte.
Incidentul s-a petrecut la Colegiul Roman Vodă, acum un an, în timpul orei de engleză.
Profesorul l-ar fi pedepsit pe elevul atunci în vârstă de 9 ani pentru că ar fi deranjat ora.
Copilul ar fi fost scos în fața clasei unde i s-ar fi cerut să stea cu fața la tablă.
Elevul ar fi leșinat, iar părinții lui, revoltaţi, au dat școala în judecată.
În colegiu, a avut loc o anchetă internă şi o comisie disciplinară a investigat incidentul.
Concluzia a fost că profesorul nu trebuie sancţionat.
O altă comisie din cadrul Inspectoratului Școlar din Roman a decis, de asemenea, că nu sunt suficiente dovezi pentru ca profesorul să fie înlăturat de la clasă.
În procesul civil, însă, magistrații Judecătoriei Roman au decis că şcoala este obligată să îi asigure copilului accesul la educație și să îi pună la dispoziție un alt profesor de engleză:
„Obligarea unității de învățământ să permită elevului participarea la ora de limba engleză într-un regim adaptat, astfel încât să nu fie afectat accesul acestuia la educație”.
Până la această soluţie, timp de aproape un an elevul nu a participat la orele de engleză.
Copilul a fost examinat şi de o comisie de psihologi care au ajuns la concluzia că episodul petrecut în timpul orei i-a dezvoltat o stare de stres şi anxientate.
„Elevul a declanșat o angoasă puternică, prezentând stări de frică intensă atunci când se întâlnește cu domnul profesor.
Minorul poate dezvolta tulburări afective, precum depresia, tulburarea obsesiv-compulsivă, tulburarea de panică sau simptome psihosomatice”, se arată în expertiză.
Decizia magistraților nu este definitivă şi deja a fost atacată cu apel de reprezentanții școlii.
Citește și Trei victime în accidentul de la Tomești