Cornel Șfaițer, conducătorul celor de la Poli Iași, este convins că Andrei Gheorghiță are potențialul de a prinde un transfer important în străinătate.
„Eu îl știu foarte bine pe Gheorghiță, chiar ieri am vorbit cu el.
Cred că merita FCSB-ul un rezultat de egalitate cu Lyon. Am văzut și eu reluările și au fost niște ocazii incredibile.
Gheorghiță are putere, l-am văzut de când l-am luat de la Oradea, era marcator și la Liga 3.
Are tupeu, o să crească, are îndemânare, are tehnică la înălțimea lui, e un jucător puternic și poate deveni interesant în campionatul românesc, dar mai are nevoie de timp”, a spus Cornel Șfaițer, președinte Consiliul Director CSM Politehnica Iași.
Conducătorul trupei din Copou are și un interes financiar ca atacantul de bandă să ajungă la o echipă de peste hotare deoarece alb-albaștrii și-au păstrat un procent dintr-un eventual transfer.
„Avem și noi 20% dintr-un eventual transfer și îmi doresc, de ce nu, să facă obiectul unui transfer mult mai bun pentru el, dar trebuie să aibă răbdare.
I-am spus că are mult de muncă și trebuie să își facă treaba foarte bine în continuare.
Vedeți cum e fotbalul din ziua de azi, dacă ai tehnică și ești și bine pregătit fizic, poți face diferența”, a mai spus Cornel Șfaițer.
120.000 de euro a fost suma transferului lui Gheorghiță la FCSB.
Citește și Neplătiți de 3 luni, cu un jucător în minus din minutul 5, au făcut minuni la Galați!