Sportiva născută la Dofteana, județul Bacău, Mihaela Cambei (CSM Onești), și Loredana Toma, ambele helterofile, au certitudinea că vor participa la Jocurile Olimpice de la Paris din această vară.
Președintele Federației Române de Haltere, Alexandru Pădure, a făcut anunțul mult așteptat!
„După concursul de la Phuket (n.r. – Cupa Mondială de Haltere) putem spune că avem certitudinea celor două calificări la Jocurile Olimpice.
Este vorba despre două cote la feminin, Mihaela Cambei la categoria 49 kg şi Loredana Toma la 71 kg.
În clasamentul final, după Phuket, ultima competiţie şi obligatorie în procesul de calificare, Cambei se află pe locul 5, la doar un kilogram de sportivele de pe 2, 3 şi 4.
În ceea ce o priveşte pe Loredana, ea e pe locul 4, cu un total important, realizat la începutul campaniei de calificare.
În momentul de faţă clasamentele de calificare olimpică au fost actualizate.
Dar există la nivelul federaţiei internaţionale un regulament de calificare, regulament care spune că data oficială la care vor fi anunţate prin scrisorile de confirmare la nivelul COSR este 24 mai.
Însă calificările fetelor noastre sunt 100%, avem garanţia lor.
Există un proces destul de anevoios derulat de federaţia internaţională în perioada următoare pentru că sunt ţări care au reuşit să califice mai multe cote decât 3 la feminin şi 3 la masculin, aşa cum prevede regulamentul.
Deci acele federaţii care au mai mulţi sportivi în top 10 pe anumite probe vor fi nevoite să aleagă probele la care vor participa, 3 la feminin şi 3 la masculin”, a spus Pădure, pentru as.ro.
România a participat cu trei sportive la Cupa Mondială de la Phuket, competiţie obligatorie şi în acelaşi timp ultima în procesul de calificare la JO de la Paris, însă doar Mihaela-Valentina Cambei a cucerit medalii, două de argint (smuls şi total) şi una de bronz (aruncat) la cat. 55 kg.
Citește și Mobilizare exemplară a oamenilor lui Umbrărescu pe A7 Focșani – Bacău