Un studiu efectuat de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi în 10 licee din sate şi oraşe cu o populaţie sub 10.000 de locuitori arată că tinerii merg la facultate pentru un viitor mai bun.
Studiul a fost realizat pe baza unor paneluri de discuţii la care au participat peste 500 de elevi din clasele terminale, faţă în faţă cu studenţi voluntari şi consilieri în carieră ai Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iaşi. Pentru o autenticitate şi o deschidere mai mare, elevii au avut posibilitatea să răspundă anonim la întrebările privind argumentele care i-ar convinge să aleagă o facultate. Acestea au fost organizate şi analizate pe arii tematice, în funcţie de menţionările spontane ale elevilor.
Pe primul loc în topul factorilor care i-ar influenţa în mod pozitiv se află posibilitatea carierei (98 de menţiuni), urmată de viitorul mai bun (55 de menţiuni), gândul la bunăstarea financiară (37 de menţiuni), posibilitatea de a obţine burse (37 de menţiuni) şi sprijinul familiei (32 de menţiuni).
De asemenea, elevii au spus că decizia lor privind învăţământul superior este influenţată şi de rezultatele de la bacalaureat, de posibilităţile de dezvoltare personală şi de dorinţa de a studia mai mult. Trei participanţi la discuţii au spus că nu i-ar convinge nimic. Potrivit studiului, elevii din localităţi mici reprezintă una dintre categoriile cele mai vulnerabile privind orientarea către învăţământul superior.
„Lipsa de informare cu privire la oportunităţile de educaţie, dar şi o încredere în sine scăzută îi împiedică pe cei mai dezavantajaţi elevi să se orienteze către facultate. Odată ajunşi studenţi, aceiaşi factori conduc la un risc crescut de excluziune socială, precum şi la un abandon universitar ridicat”, a precizat Irina Şubredu, psiholog şi consilier în carieră al UAIC.
Conform raportului privind starea învăţământului superior, realizat de Ministerul Educaţiei Naţionale, doar 20,8% dintre tinerii din mediul rural urmează studii superioare, în comparaţie cu 53,9% în mediul urban. Cifrele cele mai recente sunt de la nivelul anului 2010/2011, deoarece ulterior nu s-au mai colectat date distincte pentru urban şi rural.
Panelurile de discuţii cu elevii au avut loc în cadrul unei acţiuni prin intermediul căreia Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” îşi propune să îmbunătăţească accesul la învăţământul superior şi să crească gradul de incluziune pentru tinerii proveniţi din medii dezavantajate.