Un bărbat de 54 de ani, din satul Ciumârna, comuna Vatra Moldoviței, a ajuns la spital cu răni grave după ce a fost târât de propriul cal, care s-a speriat din cauza fulgerelor.
Polițiștii Secției 14 Poliție Rurală Vama au fost sesizați marți, 14 iulie 2026, în jurul orei 19.00, de Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Municipal Câmpulung Moldovenesc, cu privire la internarea unui bărbat care prezenta leziuni și care a declarat că a fost târât de un cal.
În urma verificărilor, oamenii legii au stabilit că este vorba despre un bărbat de 54 de ani, din satul Ciumârna.
Acesta le-a spus polițiștilor că incidentul s-a produs în jurul orei 17.00, în curtea locuinței sale, în timp ce încerca să pună un ham pe armăsar.
Potrivit declarației bărbatului, calul s-a speriat din cauza fulgerelor și a pornit în galop prin curte.
În acel moment, piciorul stâng al proprietarului a rămas prins în ham, iar acesta a fost târât pe o distanță scurtă până când a reușit să se elibereze.
În urma incidentului, bărbatul a solicitat intervenția unui echipaj de ambulanță, fiind transportat la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc.
Medicii l-au diagnosticat cu politraumatisme și fractură de femur stâng, dispunând transferul acestuia la Spitalul Clinic Județean de Urgență Suceava pentru investigații și tratament de specialitate.
Polițiștilor, bărbatul le-a declarat că nu a fost victima vreunei agresiuni sau a unei alte fapte de natură penală ori contravențională.
Conform procedurilor legale aplicabile în cazul persoanelor care suferă vătămări ce necesită îngrijiri medicale, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul.
Citește și Cele mai bune şi cele mai proaste băuturi pe caniculă





