În această dimineață, la DNA Iași a ajuns Cristina Trăilă, cea pentru care DNA a disjuns dosarul lui Bogos.
Aceasta a susținut în fața reporterilor că a venit neinvitată la DNA, pentru că, spune ea, are ceva de transmis procurorilor în dosarul în care este cercetată.
Cristina Trăilă a fost citată acum câteva zile în urmă la DNA, dar atunci i s-a adus la cunoștință calitatea de suspect și nu a vrut să dea nicio declarație.
A trebuit să își dea demisia din Guvern, din funcția de secretar general adjunct, numai că a făcut-o cu preaviz.
Până pe 15 septembrie a fost în concediu și atunci a plecat efectiv din funcție.
Interesant este faptul că ea a venit venit la DNA după ce Valeriu Iftime, președintele CJ Botoșani, a dat ieri declarații, în fața procurorilor timp de o oră și jumătate.
Trăilă este acuzată că a făcut presiuni pe Alexandru Bociu, șeful ANSVSA, pentru a-l demite pe Mihai Ponea de la conducerea DSVSA Vaslui.
În spate, procurorii au demonstrat, că a fost vorba de insistențele lui Fănel Bogos.
Cristina Trăilă, se pare, a făcut presiuni inclusiv la președintele CJ Botoșani, Valeriu Iftime, și i-a cerut acestuia, în calitate de susținător pe linie de președinte de partid al președintelui ANSVSA, Alexandru Bociu, să îl schimbe pe acesta.
Cum procurorii cred și au indicii că în afacerea aceasta s-a dat o șpagă de 1,5 milioane de euro, venirea lui Trăilă la DNA de „bună-voie” pare să aibă un substrat: să preia anatema șpăgii date în biroul premierului.
Bogos a spus public la toate televiziunile că cei care l-au ajutat să intre la premier sunt Mihai Barbu și Cristina Trăilă.
Bogos a intrat în Guvern și s-a întâlnit cu prim-ministrul Bolojan, fără să treacă prin niciun filtru, fără să aibă programată o audiență.
Citește și Ce se întâmplă în creierul nostru când vrem să slăbim?





