Un accident în care au fost implicate două autoturisme s-a produs duminică, 1 noiembrie 2026, pe strada Narciselor din municipiul Roman.
În urma impactului, patru persoane, trei femei și un copil în vârstă de 7 ani, au fost rănite și transportate la spital.
Evenimentul rutier a fost anunțat la 112, în jurul orei 12:49.
La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Roman, echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) și polițiștii.
În cele două autoturisme se aflau șapte persoane, respectiv cinci adulți și doi copii. La sosirea echipajelor de intervenție, toate persoanele se autoevacuaseră din mașinile implicate.
Patru dintre acestea, trei femei în vârstă de 47, 59 și 26 de ani, precum și un băiat de 7 ani, prezentau traumatisme.
Victimele au primit îngrijiri medicale la fața locului, fiind ulterior transportate la spital de echipajele SAJ și SMURD.
Pompierii au asigurat măsurile specifice de prevenire și stingere a incendiilor și au intervenit pentru curățarea carosabilului de resturile rezultate în urma accidentului.
Citește și Ajută la ceva săpunurile antibacteriene?





