Grupul UMB, condus de Dorinel Umbrărescu, va începe de la 1 septembrie 2023 lucrările de construcție la Autostrada Moldovei (A7) în județul Neamț, potrivit unei informări prin care se solicită ca fermierii să strângă recoltele.
Până în prezent, firmele lui Dorinel Umbrărescu au început deja activitatea pe majoritatea celor 10 loturi ale A7 de la Buzău la Pașcani, finanțate prin PNRR, scrie economica.net.
„Vă comunicăm că, în urma discuțiilor purtate de către instituția Prefectului Județului Neamț cu constructorul autostrăzii A7, am fost rugați să informăm primăriile că, începând cu 01.09.2023 se vor demara lucrările autostrăzii pe raza județului Neamț.
Rugăm să anunțați producătorii agricoli care au terenuri în zona autostrăzii să recolteze culturile agricole”, se arată într-un document al Direcției pentru Agricultură Județeană Neamț, adresat unor primării din județ, publicat pe forumul PeUndeMerg.ro al Asociației Pro Infrastructură (API).
Documentul, emis în data de 23 august 2023, a fost adresat mai exact primăriilor comunelor Moldoveni, Săbăoani, Secuieni, Trifești, Horia, Cordun și Gherăești.
Contractele pentru cele trei loturi ale tronsonului Bacău – Pașcani din A7 au fost semnate în februarie cu asocierea SC SA & PE CONSTRUCT SRL – S.C. SPEDITION UMB S.R.L. – S.C. TEHNOSTRADE S.R.L. – S.C. INTERTRANSCOM IMPEX S.R.L., după ce au fost respinse contestațiile constructorului din județul Neamț, Danlin XXL.
Citește și Cine sunt cei doi soți din Iași găsiți morți la Gura Portiței