Un bârlădean de 71 de ani, care a urcat băut la volan, a fost depistat de către polițiștii Biroului Rutier cu o alcoolemie de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bârlădeanul s-a urcat la volanul mașinii sale într-o parcare situată în spatele magazinului Berlin de pe strada Vasile Pârvan. A încercat să iasă din parcare si a tras de volan dreapta pentru a ieși pe Aleea Siret. A lovit cu mașina două adolescente.
Acest lucru nu l-a încurcat, însă. A lovit apoi un gard, dar și o mașină parcată. A schimbat sensul de mers, dar a lovit o altă mașină parcată.
În tot acest timp, martorii țipau la el să oprească mașina și să coboare.
A refuzat să facă acest lucru, dar a fost oprit de către polițiști.
Acesta a fost condus la Spitalul Municipal Bârlad, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
„Cercetările sunt continuate de către polițiștii rutieri bârlădeni, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, în vederea stabilirii si probării activității infracționale a bărbatului, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substanțe”, au transmis reprezentanții poliției Vaslui.
Citește și Pacientă de 240 de kilograme, cu dureri îngrozitoare, ținută 12 ore pe jos în spital