Unsprezezece percheziţii au avut loc joi dimineaţă, 14 septembrie 2023, în Bucureşti, fiind vizaţi adolescenţi proveniţi din familii cu posibilităţi materiale, care au în vândut şi consumat droguri în Capitală, precum şi în staţiunile de pe litoralul Mării Negre.
Acţiunile au fost derulate în două cauze penale gestionate de procurorul Oana Schmidt-Hăineală, provenită din Bacău.
Sunt cercetate infracţiuni de trafic ilicit de droguri, punerea la dispoziţie a locuinţei pentru consumul ilicit de droguri, precum şi infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei.
Cei vizaţi au legătură cu Vlad Pascu, cel care, aflat sub influenţa drogurilor, a intrat cu maşina într-un grup de tineri la 2 Mai, ucigând doi dintre ei şi rănind alţi trei, afirmă surse apropiate anchetei.
Surse apropiate anchetei afirmă că în una dintre cauze sunt implicaţi apropiaţi de-ai lui Vlad Pascu cu vârste cuprinse între 18 şi 20 de ani, care ar fi fost cazaţi în aceeaşi unitate de cazare, existând probabilitatea să fi consumat împreună substanţe stupefiante înaintea accidentului.
De asemenea, este implicat şi distribuitorul lor.
Într-o a doua cauză, este vizată mama lui Vlad Pascu, acuzaţiile în caest caz fiind de săvârşirea de infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei, precizează sursele citate, potrivit cărora aceasta ar fi încercat să şantajeze martori din cauza privind drogurile în care e implicat fiul său.
„Într-o cauză, având ca obiect infracţiunea de trafic de droguri de risc, în care o persoană are calitatea de suspect, se efectuează un număr de 9 percheziţii domiciliare, mai multe persoane urmând să fie aduse la audieri.
În cea de a două cauză, cercetările se efectuează sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei, precum şi pentru infracţiuni privind regimul drogurilor, respectiv : punerea la dispoziţie a locuinţei in vederea consumului de droguri, trafic de droguri de risc şi mare risc, două persoane având calitatea de suspect”, precizează instituţia.
Faţă de un suspect cercetările sunt efectuate pentru infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei, iar pentru cel de al doilea pentru infracţiunile de trafic de droguri de risc şi mare risc şi punerea la dispoziţie a locuinţei pentru consumul de droguri.
„La această cauză s-a dispus reunirea unui dosar aflat pe rolul DIICOT – Serviciul Teritorial Constanţa, în care o persoană are calitatea de inculpat, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc”, mentionează DIICOT.
Citește și Noua stea a șahului ieșean are 9 ani