Zeci de pompieri au intervenit, luni, 7 august, peste trei ore pentru ridicarea unui stejar de peste 25 de metri căzut peste locuința unei familii din Poienești Deal, județul Vaslui.
Copacul, aflat la doar un metru de casă, a ieșit din rădăcini și a căzut peste locuință, distrugând parțial acoperișul și o parte dintr-un pod. De asemenea, a fost afectată rețeaua de alimentare cu energie electrică a imobilului.
Prăbușirea copacului, care ar avea peste 150 de ani, a fost determinată de furtuna din cursul serii de duminică și a cantităților mari de precipitații.
Primele intervenții ale autorităților au fost la scurt timp de la incident, însă, după aproximativ patru ore, au fost abandonate din cauza intemperiilor și a întunericului. „Exista pericolul ca arborele să dărâme imobilul, construit din lut în urmă cu peste 100 de ani și, de aceea, s-a impus evacuarea familiei care locuia acolo, respectiv o femeie de 60 de ani și fiul său de 38 de ani. Cei doi au locuit la rude pe timpul nopții, iar acum, odată cu degajarea copacului, pot reveni în imobil și locui într-o cameră unde podul și acoperișul nu au fost afectate”, a declarat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui.
Sursa foto: ISU Vaslui