O persoană și-a pierdut viața după ce a fost lovită de un tren, în municipiul Bacău, pe strada Alexei Tolstoi.
Intervenția echipajelor de urgență nu a mai putut salva victima.
Potrivit informațiilor transmise de ISU Bacău, accidentul feroviar a fost semnalat în jurul orei 00:18, moment în care forțele de intervenție au fost mobilizate de urgență la fața locului.
La intervenție au participat o autospecială de stingere și un echipaj de terapie intensivă mobilă SMURD.
În ciuda eforturilor depuse, victima a fost declarată decedată. Reprezentanții ISU au precizat că pasagerii din tren nu au necesitat îngrijiri medicale în urma incidentului.
„În jurul orei 00:18, forțele de intervenție au fost solicitate în urma unui accident feroviar.
La fața locului au intervenit o autospecială de stingere și echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD.
Din nefericire, victima a fost declarată decedată.
Pasagerii din tren nu au necesitat îngrijiri medicale”, a declarat Slt. Ancuța Socaci, purtător de cuvânt ISU Bacău.
Se pare că a fost un act suicidal, victima, un tânăr de 18 ani, din Bacău, aruncându-se intenționat în fața trenului, susțin polițiștii băcăuani.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii Serviciului Județean de Transporturi Feroviare Bacău sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Citește și Joia Mare – semnificații și tradiții





