Un bărbat din județul Bacău, care avea emis pe numele său un mandat de arestare, a crezut că poate scăpa dacă se ascunde în județul Maramureș.
Un bărbat în vârstă de 43 de ani, originar din comuna Solonț, județul Bacău, a fost găsit de polițiști în județul Maramureș, unde încerca să se ascundă pentru a scăpa de executarea unor pedepse privative de libertate.
Acesta era condamnat de Judecătoria Gherla la 5 ani și 7 luni, respectiv 1 an de închisoare cu executare, pentru tâlhărie calificată și încălcarea unui ordin de protecție.
„Polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Ocna Șugatag au reușit, în cursul zilei de ieri, depistarea unui bărbat în vârstă de 43 de ani, din localitatea Solonț, județul Bacău, condamnat de Judecătoria Gherla la 5 ani și 7 luni, respectiv 1 an de închisoare cu executare, pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie calificată și încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție.
În urma activităților investigativ-operative desfășurate de polițiști, bărbatul a fost identificat în localitatea Ocna Șugatag.
Acesta a fost condus și predat reprezentanților Penitenciarului Baia Mare”, anunță IPJ Maramureș.
Citește și Tăiată în două de trenul Cluj – Iași





