Accidentul din Bucium, din noaptea de sâmbătă spre duminică (30/31 decembrie 2023), s-a produs după ce un șofer de 19 ani a pierdut controlul volanului și a pătruns pe contrasens, intrând frontal în mașina condusă regulamentar de un alt tânăr de 19 ani.
În urma impactului cinci persoane au suferit leziuni, fiind transportate la spital pentru îngrijiri medicale.
Unul dintre conducătorii auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ, celuilalt șofer fiindu-i prelevate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Tânărul șofer de pe VW, care conducea regulamentar, este în stare critică, cu șanse mici de supraviețuire, potrivit medicilor.
Acesta a suferit „fractură odontoid cu deplasare, laceratie splenică și hepatică, pneumoperitomeu, perforație gastrică, fracturi genunchi bilateral.
A mers în sala de operație și are șanse minime de supraviețuire”, a precizat Diana Cimpoesu, coordonator UPU SMURD Iași.
Un tânăr de 24 ani, pasager dreapta față, a suferit un traumastim cranio-facial, un traumatism toraco-abdominal, fractură de bazin, contuzie splenică și pulmonară.
A fost internat pe secția de chirurgie.
Un alt tânăr, de 26 ani, pasager pe bancheta din spate, a suferit o fractură de braț și un traumatism cranio-facial.
O femeie a fost preluată în stop cardiorespirator, fiind de asemenea dusă în UPU, iar o altă femeie, de 30 ani, a suferit un traumatism cranio-facial, o fractură de mandibulă și un traumastim toraco-abdominal.
A fost întocmit și un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”.
Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul şi pentru luarea măsurilor legale care se impun.