Un bărbat de 31 de ani din Negrești, județul Vaslui, a murit în timp ce se afla în pădure, după ce o bucată de lemn ar fi căzut pe el.
Cei care au alertat autoritățile au fost prietenii bărbatului, martori ai incidentului.
La caz au participat două echipaje medicale de urgență care au întâmpinat mari dificultăți în a ajunge la victimă din cauza căii de acces prin pădure, aproape impracticabilă.
Pe drum, una din ambulanțe a suferit avarii importante.
Din nefericire, la sosirea echipajelor medicale, bărbatul a fost găsit.
„La data de 15 septembrie 2023, ora 16.36, Poliția Municipiului Vaslui a fost sesizată, prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la faptul că, pe raza Cantonului Silvic 3 Stejăriș, în localitatea Chițoc, comuna Lipovăț, județul Vaslui, a fost găsit în stare de inconștiență, un bărbat în vârstă de 31 de ani, din orașul Negrești.
La fața locului s-a deplasat și un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Vaslui care a constat decesul persoanei vătămate.
Trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Vaslui, în cauză urmând a fi dispusă o expertiză medico-legală în vederea stabilirii cauzelor decesului.
În cauză a fost deschis dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă urmând a fi efectuate cercetări în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs decesul bărbatului”, a transmis IPJ.
Citește și Accident teribil, cu 7 victime