Wizz Air a anunțat că închide baza de la Suceava, începând cu 28 octombrie 2023, și reduce numărul de curse care operează pe Aeroportul Internațional „Ștefan cel Mare” din Suceava.
Zborurile de la Suceava spre Larnaca, Eindhoven, Bruxelles Charleroi, Paris Beauvais și Bologna vor fi relocate pe Aeroportul Iași.
Declarația companiei a luat prin surprindere administrația județeană, în condițiile în care recent a fost deschis cel de-al doilea terminal care creează condițiile de a putea opera 1,5 milioane de pasageri pe an.
Chiar și în aceste condiții, Consiliul Județean Suceava că are programate investiții de peste 13 milioane euro pe fonduri europene pentru implementarea unui proiect de creșterea gradului de securitate prin construirea unui gard inteligent, a unui drum perimetral asfaltat și a unei clădiri destinate implementării ultimelor măsuri de siguranță a traficului aerian, cu toate dotările necesare.
Citește și Accident teribil în sensul giratoriu de la Lețcani