Primăria Municipiului Iași, prin Direcția Locală de Evidență a Persoanelor (DLEP) Iași, celebrează joi, 10 mai, de la ora 15:00, în Parcul Expoziției, cea de-a XVI-a ediţie a Zilei Internaționale a Familiei.
La eveniment sunt invitate 346 de familii care au aniversat 50 de ani de căsătorie neîntreruptă în perioada 15 mai 2017 – 6 mai 2018.
În cadrul festivităţii, 52 de familii vor fi premiate cu câte 500 de lei de către primarul Mihai Chirica. Familiile invitate vor participa și la o tombolă cu trei premii constând în câte o pereche de verighete din aur oferite de partenerul Coriolan Aur Smarald Iaşi.
Programul manifestării va fi deschis la ora 15:00 cu un recital susținut de Aurel Niamțu, în completare fiind pregătite și alte momente artistice drept suprize pentru invitați.
La ora 16:30 va avea loc festivitatea de premiere a celor 52 de cupluri care au împlinit 50 de ani de căsătorie, iar la finalul programului, de la ora 17:30, va fi rândul artistului Paul Surugiu (Fuego) să susțină un recital.
Pe 23 septembrie 1993 Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a adoptat Rezoluţia nr. 47 / 237 prin care ziua de 15 mai se declară Ziua Internaţională a Familiei. În anul 1994, Guvernul României a decis marcarea acestui eveniment internaţional prin sărbătorirea la 15 mai a Zilei Familiei Române.
În data de 7 mai 2003, pentru a marca acest eveniment, Consiliul Local al Municipiului Iaşi a adoptat Hotărârea nr. 236 / 2003 prin care hotărăşte acordarea, într-un cadru festiv, a unei diplome de onoare şi a unui premiu fiecărei familii din Iaşi care a împlinit 50 de ani de căsnicie, fondurile necesare fiind alocate de la bugetul local, fiind prima iniţiativă de acest gen din ţară.
Din 2003, Primăria Municipiului Iași a apreciat căsătoria longevivă în persoana a 6.324 de familii, fiind luate în calcul cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsătorie neîntreruptă din acest an.