Declarațiile lui Cătălin Ivan îl pot schimba pe Maricel Popa de la șefia PSD Iași

Declarațiile lui Cătălin Ivan îl pot schimba pe Maricel Popa de la șefia PSD Iași

Vi s-a întâmplat, probabil nu o dată, să faceți parte dintr-un grup și, la un moment dat, dintr-un motiv sau altul, să se lase o liniște puternică. De fiecare dată, într-o astfel de situație, un „interesant” din grup se trezește vorbind și, de obicei, face o glumă proastă….

Cam așa s-a întâmplat vineri, 21 iulie, cu europarlamentarul de Iași Cătălin Ivan care, nu am înțeles din ce motiv, s-a trezit vorbind… pe Facebook, dar și la tv. Nu am priceput ce a vrut să spună (probabil nici el nu a înțeles, pentru că toate afirmațiile i-au fost confuze), însă cert este că a reușit să-i enerveze pe cei de la vârful PSD.

Și mai interesant este însă faptul că, din toată această afacere, cel mai prost pare să iasă… Maricel Popa, președintele interimar al PSD Iași!

Deputatul Florin Iordache, fost ministru al Justiției, a declarat pentru Agerpres: „Cred că de atâta Bruxelles s-a rupt de România. Nu știe ce se întâmplă în țară și ce se întâmplă în PSD. El poate să facă orice dezbatere, dar nu văd pe nimeni în PSD care să plece la drum cu Ivan”! Deputatul PSD a adăugat că, din câte știe, europarlamentarul nu mai este membru al formațiunii social-democrate. „Din câte știu eu, Ivan nu mai e membru PSD. Din afara partidului poți avea tot felul de idei năstrușnice”, a mai afirmat Iordache.

O reacție și mai puternică a venit, însă, de la secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ștefănescu. Într-o intervenție la Antena 3, acesta a spus că „dacă cei de la conducerea PSD Dobrovăț nu fac dovada că domnul Cătălin Ivan nu mai este membru PSD, îi voi demite, asemenea celor de la Timiș”.

Mai mult, Ștefănescu a considerat că direct răspunzător de acțiunile celor de la Dobrovăț va fi Maricel Popa. Ca președinte interimar al PSD Iași, Popa va trebui să-l convingă pe prietenul lui Cătălin Ivan, Cătălin Martinuș, primar și șef al PSD în Dobrovăț, să accepte să-l dea afară din PSD! Aceasta în condițiile în care Ivan, când a fost dat afară de la șefia PSD Sector 1 București și când Victor Ponta l-a mazilit, a fost acceptat la Dobrovăț fără probleme!

Așteptăm cu interes ce va face Maricel Popa. Dacă e să ne spunem punctul de vedere, Popa va pleca de la șefia PSD Iași la fel cum vor pleca din PSD și Martinuș, și Ivan și toți prietenii lor (2-3 câți mai sunt)!

Cătălin Ivan a anunțat, vineri, pe Facebook, că lucrează la un nou proiect politic pentru PSD în interiorul partidului, menționând că este important să existe o dezbatere internă.

„Lucrăm deja la un nou proiect politic pentru PSD, în interiorul partidului. Cred că nu ai voie să critici dacă nu pui măcar o soluție în loc. L-am tot criticat pe Liviu Dragnea pentru modul închis, autoritar spre dictatorial, în care conduce partidul, pentru lipsa de viziune și de direcție din ultimul timp. (…) Foarte curând vom prezenta public propunerea noastră de proiect politic pentru colegii noștri, membri ai PSD. Vom analiza atunci câte din propunerile noastre vor fi bune și câte nu. Important e să avem o dezbatere internă nu despre cum întărim puterea unei persoane în partid, în niciun caz despre cum să-i apărăm pe unii să nu ajungă în fața instanței sau cum să-i ajutăm să se îmbogățească mai ușor din banii publici, ci despre cum trebuie să arate un partid de stânga curat, modern, european, credibil”, a arătat Cătălin Ivan.

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.