Ei sunt cuvântătorii lui Chirica

Ei sunt cuvântătorii lui Chirica

În ultima perioadă am tot vorbit despre cuvântătorii lui Mihai Chirica, candidatul PSD pentru Primăria Municipiului Iaşi, „lăudându-i” pentru realizările lor. Pe scurt, vă spuneam că aceşti cuvântători sunt atât de buni încât fiecare realizare a lor a fost urmată de scăderea în sondaje cu măcar un procent a candidatului pe care-l pregătesc!

Pentru că până acum nu le-am spus niciodată pe nume, cred că ar fi timpul să-i şi prezint, pentru a vedea cine sunt oamenii pe care Primăria Iaşi îi plăteşte din banii dumneavoastră.

Primul pe listă este Sebastian Buraga, fost jurnalist şi unul dintre cei mai mari critici ai sebastian-buragaprimarului Gheorghe Nichita. Asta până în momentul în care a ajuns purtător de cuvânt la Primăria Iaşi, pentru că imediat s-a transformat în cel mai mare linguşitor al aceluiaşi primar. Pentru că această ultimă activitate i-a ieşit foarte bine, Mihai Chirica s-a gândit să-l păstreze la dreapta/stânga sa. Şi e de înţeles. Până la urmă, orice om are nevoie de cineva care să-l perie, să facă slugi în faţa sa şi să-l pupe acolo unde-l mai apucă vreo durere din când în când. În rest, despre performanţele de cuvântător… aţi văzut şi singuri!

iulian-micuUrmătorul, într-o ordine aleatorie, este Iulian Micu. Cu aura lui de mare jucător de poker, Iulian Micu s-a remarcat, după etapa jurnalistică din viaţa sa, prin plecarea şi întoarcerea rapidă din Anglia. Mare fan PD, a părăsit foarte repede barca democrată în momentul în care a văzut că aceasta începe să ia apă şi a trecut de partea lui Gheorghe Nichita. La fel de repede l-a abandonat şi pe acesta în favoarea lui Mihai Chirica. Mişcările de gleznă ale comunicatorului Micu sunt de înţeles. Omul se apleacă exact după bătaia banului. Remarcabil umflător de sondaje, Mincu merge pe principiul „cu cât avem mai mult, cu atât muncim mai puţin”… ceea ce se şi vede în activitatea pe care o desfăşoară pentru Chirica. Interesant este, însă, că orcât s-au chinuit Nichita şi Chirica să-l atragă de partea lor, Micu a rămas cu Dan Cârlan în suflet!

Al treilea mare comunicator, strâns legat de cel de-al doilea, este Dan Postolea. Mari dan-postoleaadmiratori… reciproci, Dan Postolea şi Iulian Micu au intuit încă din 2009 că, într-o zi, vor ajunge să lucreze împreună. De altfel, într-o scrisoare pe care i-a adresat-o lui Micu, Postolea spune: „Te consider un tip deştept. Sincer! De aceea, chiar mi-ar plăcea să mă angajez într-o polemică cu tine. Pe orice temă. Intuiesc că acest exerciţiu ar fi reciproc avantajos. Pe de altă parte, ştiu, din experienţa personală, că nu publici comentariile incomode… În fine, ăsta e cusurul tău: nu poţi să fii suspectat de onestitate… Pentru mine, asta e doar încă o oportunitate intelectuală ratată. Dar asta-i viaţa! Poate că, în TIMP, vom rezolva, împreună, şi această problemă…” Ce să zicem acum, minţile mari întotdeauna se întâlnesc. Atât doar că nu am înţeles cum e cu „…polemică cu…”, stimate domn Postolea, fost redactor-şef la Flacăra Iaşului. Dar am înţeles de ce toate comunicările lui Chirica sunt pline de probleme de… limba română!

marius-parciuContinuăm cu Marius Pârciu. Fragil ca o fată mare, Marius Pârciu nu ştie nici acum ce l-a determinat să treacă în barca lui Chirica. Mare fan al lui Cristian Adomniţei, trecut la un moment dat şi pe la Timpul, Pârciu nu se poate dezice de trecutu-i liberal, motiv pentru care mai mult îl încurcă pe Mihai Chirica decât îl ajută… Bine, el nu se poate dezice nici de trecutul de fost şef la Noua Dreaptă, aşa cum îl prezenta Ziarul de Iaşi prin 2005. Cităm din articolul publicat pe 9 noiembrie 2005 de Ziarul de Iaşi: „Poliţiştii au întocmit ieri seară un dosar penal mai rar. Doi studenţi au fost acuzaţi de afişarea publică a unor însemne legionare, asimilate celor fasciste. Tinerii au fost prinşi în flagrant în timp ce lipeau afişe cu mişcarea Noua Dreapta. Cei care s-au ales cu dosar sînt Marius Pîrciu, student la Filozofie, preşedintele filialei ieşene a Forumului Creştin Noua Dreaptă, şi Iulian Dumbravă. Studenţii lipeau prin oraş afişe cu însemne legionare pe care scria Noi sîntem Noua Dreaptă, iar în josul paginii era un număr de telefon la care doritorii puteau cere relaţii despre cum pot deveni membri ai mişcării Noua Dreaptă”. Mai aveţi nevoie şi de alte comentarii?

Tot pe lista celor plătiţi degeaba intră şi Ciprian Moraru, cu numele de scenă Machiavelli,ciprian-moraru fost realizator al emisiunii de farse „Savarina de week-end” de la postul de televiziune Tele M. Dacă vă întrebaţi ce caută în echipa de cuvântători ai lui Chirica, vă spunem doar că a rămas responsabil cu farsele… Atât doar că acum i le face şefului său!

Ultimul de care ne vom ocupa astăzi este Victor Poede. Fiul al unui eminent profesor universitar, Victor este dovada clară că genele mai sar câte o generaţie din când în când. Un singur exemplu în privinţa sa este suficient: la târgul de turism de anul acesta a împărţit fluturaşi cu Gheorghe Nichita vorbind despre Iaşi Capitală Culturală Europeană! Se pare că pe Chirica nu l-a deranjat acest lucru din moment ce Victoraş este în continuare în echipa sa…

Acum, să nu credeţi că am epuizat lista, pentru că pe ea s-ar mai afla vreo două-trei nume, dar am obosit să tot râdem de ei şi de gafele monumentale pe care le produc, bineînţeles, în beneficiul candidatului Chirica. Poate cu altă ocazie o să ne amintim şi de ceilalţi…

Sursa foto: Facebook

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.