Secretele celor care rămân mereu supli
Cercetătorii au descoperit că abordarea cu plăcere a hranei şi pregătirea ei chiar de către cei care o mănâncă constituie secrete pentru a rămâne toată viaţa supli.
Cercetătorii au descoperit că abordarea cu plăcere a hranei şi pregătirea ei chiar de către cei care o mănâncă constituie secrete pentru a rămâne toată viaţa supli.
Reprezentanții clubului Sepsi OSK Sf. Gheorghe au început războiul psihologic înaintea meciului cu FC Botoșani, care se va disputa sâmbătă, 1 februarie, de la ora 14:30, în cadrul rundei cu numărul 24 din SuperLigă. Pe pagina oficială de Facebook a clubului, oficialii de la Sepsi se întrec în ironii la adresa „roș-alb-albaștrilor”, anticipând un nou…
Un grav accident rutier s-a produs pe raza localității Gulia, în care au fost implicate o autoutilitară și un autoturism, informează ISU Suceava Au intervenit pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul a două echipaje al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava. Trei persoane, conștiente și cooperante, au necesitat îngrijiri…
Polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Răcăciuni au depistat în comuna Sascut, județul Bacău, un autoturism, iar la efectuarea semnalelor regulamentare de oprire acesta a accelerat, continuându-și deplasarea. Polițiștii au procedat la urmărirea autoturismului în trafic, acesta fiind oprit în localitatea Pâncești. „Conducătorul autoturismului, un bărbat de 49 de ani din comuna Sascut, nu figura în…