Trei focare noi de COVID-19 au fost identificate, miercuri, 14 octombrie, în judeţul Iaşi.
La Spitalul de Boli Cronice „Sfântul Ioan” din Târgu Frumos sunt 15 persoane infectate (13 pacienți și 2 angajați), la Fundaţia „Sfinţii Constantin şi Elena” din municipiul Paşcani sunt 4 persoane (3 beneficiari și un angajat), iar o societate comercială are 11 salariați pozitivi.
Purtătorul de cuvânt al DSP Iaşi, Marius Voicescu, a declarat că, în urma retestărilor efectuate în focarele vechi, la o societate comercială din judeţ s-a mai infectat un angajat după ce, iniţial, au fost depistaţi pozitiv 43.
De asemenea, la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi, numărul persoanelor infectate s-a dublat, acum ajungând la 8.