În şcolile din judeţul Iaşi au fost înregistrate, ieri, 8 cazuri noi de infectări cu virusul SARS-CoV-2.
Sunt infectate trei cadre didactice şi un elev de la Colegiul Naţional „Mihail Sadoveanu” Paşcani. De asemenea, au fost raportate cazuri în rândul profesorilor şi al elevilor la Colegiul Tehnic „Ioan C. Ştefănescu” din Iaşi, dar şi la structura şcolară din Valea Satului de la Şcoala Gimnazială din Grajduri.
„În urma confirmării pozitive cu Covid19 a unor elevi şi cadre didactice, mai multe unităţi de învăţământ preuniversitar din judeţul Iaşi au solicitat suspendarea cursurilor la nivel de clasă dar şi la nivel de unitate şcolară. Menţionăm că aceste solicitări au fost aprobate de consiliile de administraţie ale şcolilor respective, de Inspectoratul Şcolar Judeţean, de Direcţia de Sănătate Publică şi urmează ca decizia de suspendare a acestor cursuri organizate faţă în faţă să se dispună la nivel judeţean prin hotărârea CJSU. Dacă ne referim la unităţile de învăţământ, putem vorbi de Şcoala Gimnazială de la Grajduri, unde, un cadru didactic a fost confirmat pozitiv (la Clasa I), un elev de la Şcoala Gimnazială George Călinescu (clasa a V-.a C), ar mai fi şi un cadrul didactic de la Colegiul Tehnic I.C. Ştefănescu Iaşi (clasa a XII-E), iar unitatea de învăţământ care a solicitat suspendarea totală a cursurilor în modalitatea faţă în faţă este Colegiul Naţional Mihail Sadoveanu Paşcani, unde au fost depistate patru cazuri, mai exact – trei cadre didactice şi un elev”, a declarant Marius Voicescu, purtătorul de cuvânt al DSP Iaşi.