În cadrul unei conferințe de presă, organizată vineri, 26 ianuarie, deputatul PSD Camelia Gavrilă și-a prezentat un bilanț al activității de parlamentar și a vorbit despre starea învățământului din regiunea Moldovei. La sfârșitul conferinței, Camelia Gavrilă a răspuns și la o serie de întrebări pe teme politice.
Iată cum vede Camelia Gavrilă relația dintre PSD şi primarul Mihai Chirica:
* „Din perspectiva mea, eu cred că domnul Mihai Chirica este încă al PSD şi de aceea văd o contradicţie internă între apartenenţa dumnealui la PSD şi la modul în care se manifestă vizavi de acest partid. Nu cred că ne-am dori neapărat separarea apelor, şi tot am aşteptat, în spiritul meu umanist, o căutare a unor armonii, o identificare a motivelor conflictului, pentru că, dacă sunt discutate, acest conflict poate să vină şi cu soluţii, însă s-a permanentizat, parcă deliberat, această stare de ostilitate. Însă vom ajunge în situaţia în care vom hotărî dacă nu este nevoie de o altă abordare“, a spus Camelia Gavrilă, conform Ziarului de Iași.
* „Eu am obţinut singurele două alocări pe buget la Educaţie. Singurele două din ţară. Iar primarul m-a atacat pentru asta deşi el nu a obţinut nimic. Se ştie că primarul are un conflict cu șefii naționali ai PSD și de asta orice demers facem noi i se pare nesemnificativ. Consider că este o retorică nedreaptă a domniei sale la adresa mea (…) Noi nu ne dorim separarea apelor, dar dumnealui are o stare deliberată de ostilitate. Sigur că putem lua în calcul o reorganizare a lucrurilor, iar asta se va întâmpla sigur prin alegeri interne. Alegeri care vor avea loc până la sfârşitul lunii martie”, a spus Gavrilă, conform Top Iași.
* „Nu a fost niciodată la Guvern (primarul Mihai Chirica – n.r.). Indiferent care sunt raporturile sale cu șeful Guvernului, Iașiul este Iași, iar primarul trebuia să încerce să obțină finanțări”, ar mai fi spus Camelia Gavrilă, conform Top Iași.