Problemele municipiului par să îi lase indiferenți pe reprezentanții PSD Iași. În condițiile în care subiecte precum dezvoltarea urbanistică haotică, tăierea arborilor din municipiu, starea deplorabilă a drumurilor din oraș stârnesc tot mai mult revolta ieșenilor, aleșii PSD din Consiliul Local (CL) Iași par să fie practic inexistenți.
Lăsând la o parte „toleranța” lor ridicată față de acțiunile discutabile ale Primăriei și faptul că mulți dintre ei nu au nicio poziție publică, nicio apariție în media referitoare la problemele orașului, consilierii locali ai PSD au ajuns, în final, la concluzia corectă că, efectiv, nu are nici un rost să se prezinte la ședințele de Consiliu Local. Cel puțin așa, tăcerea lor nu mai este pe bani publici!
Astfel, la ședința extraordinară de CL de astăzi au lipsit nu mai puțin de 7 dintre cei 14 consilieri locali PSD. Au ales să lipsească „motivat”: Scripcaru Călin, Boișteanu Paul Corneliu, Pintilei Mihail, Sandu Vasile, Cojocaru Aldea Catalina, Aur Marius Cătălin și Nedelcu Vlad.
Dezordinea din PSD Iași, dezinteresul aleșilor locali față de problemele orașului nu fac decât să arate faptul că Maricel Popa, președintele interimar PSD Iași, pare să nu fi înțeles până acum că și municipiul Iași e parte a județului și că activitatea aleșilor locali este tot în responsabilitatea sa.
Așteptăm cu nerăbdare alegerile locale, pentru a vedea cu ce promisiuni vin reprezentanții social-democrați, în condițiile în care, cel puțin la nivel de reprezentare în Consiliul Local Iași, PSD, sub conducerea lui Maricel Popa, nu a făcut ABSOLUT NIMIC pentru ieșeni!