Nici bine nu a fost uitat episodul în care reclama Poliţia Locală din Iaşi pentru că şi-a parcat maşina în faţa casei (a uitat să spună că era pe trotuar!) că Viorel Blăjuţ recidivează. El este semnatarul unei legi controversate care are darul mai mult de a încurca lucrurile decât de a le lămuri!
„În situaţia în care candidatul la funcţia publică de primar face obiectul unor proceduri judiciare penale ori se găseşte în stare de incompatibilitate sau conflict de interese constatat de ANI, acesta va indica în declaraţia pe propria răspundere infracţiunile pentru care este urmărit penal şi stadiul urmăririi penale/judecăţii şi/sau obiectul constatărilor ANI, precum şi ca angajamentul ca, în ipoteza în care finalizarea procedurii judiciare ar genera vacantarea funcţiei de primar, obţinută în urma alegerilor, se obligă să suporte -singur, în situaţia unei candidaturi independente sau în solidar cu partidul/alianţa politică sau electorală care îl propune, în situaţia în care este propus de un partid sau alianţă politică/electorală – toate costurile generate de organizarea alegerilor anticipate”, se arată în proiectul de lege depus la Senat de mai muţi deputaţi independenţi, printre care şi Blăjuţ.
Partidul sau alianţa politică/electorală care au propus candidatul vor avea obligaţia, sub sancţiunea respingerii înregistrării candidaturii, să prezinte o declaraţie semnată de liderul partidului sau persoanele împuternicite sa reprezinte alianţa, prin care să confirme că au cunoştinţă de situaţia juridică a candidatului şi se obligă ca să suporte cu candidatul propus toate costurile generate de alegerile anticipate, dacă acesta va fi condamnat, potrivit proiectului de lege.
Achitarea acestor costuri ar urma să fie făcută printr-un ordin emis de prefect, care va constitui titlu executoriu.
Deputatul Daniel Fenechiu, în expunerea de motive, afirmă, potrivit Mediafax, că asumarea unei candidaturi de către o persoană aflată în cursul unei proceduri judiciare penale trebuie să angreneze răspunderea candidatului şi a partidului/alianţei care îl susţine.
Dar, ne întrebăm şi noi, aşa mai pe scurt, cum rămâne cu dreptul constituţional de a alege şi de a fi ales? Ce ziceţi, domnule deputat de Iaşi Viorel Blăjuţ?
Proiectul de lege a fost iniţiat de deputaţii independenţi Viorel-Ionel Blăjuţ, Mihai Deaconu, Daniel Fenechiu şi Răzvan-Ionuţ Tănase.