După o bătălie îndelungată și mai bine de 5 ani de procese, Primăria Slănic Moldova, condusă de primarul Gheorghe Baciu, a intrat în posesia a 12 drumuri de la OMV Petrom, drumuri care vor intra în ample procese de modernizare.
Preluarea acestor drumuri este extrem de importantă pentru locuitorii de pe Valea Slănicului, deoarece vorbim despre drumuri care le asigură oamenilor accesul spre casele și bunurile lor și care nu au fost modernizate niciodată.
Procesul intentat OMV Petrom s-a soldat cu Sentința Civilă nr. 521 din 23.06.2023 pronunțată de Tribunalul Bacău la dosar nr. 1778/110/2018, rămasă definitivă prin Decizia Curții de Apel Bacău nr. 34 din 10.01.2024.
Prin adresa din 24.04.2024, OMV Petrom a solicitat scăderea din evidența fiscală a terenurilor, în vederea scăderii lor din impozitare începând cu anul 2025.
Dintre drumurile preluate de Primăria Slănic-Moldova amintim Drumul spre Piciorul porcului, Drumul spre Poiana Sărată, Drumul Bolovanu, Drumul pe care se află strada Măgurii, Drumul de la intrarea în Cireșoaia către Aur, unde se află strada Trandafirilor, Strada Păltiniș, Strada Păcii etc.
Conform declarațiilor primarului Gheorghe Baciu, după efectuarea lucrărilor de apă și canalizare, aceste drumuri vor fi modernizate, astfel încât să devină de un real ajutor pentru oameni.
De asemenea, unul dintre aceste drumuri va permite realizarea unei noi legături spre Brașov, care va scurta considerabil timpul necesar străbaterii distanței dintre cele două orașe.
Această realizare este extrem de importantă în contextul actual al perspectivelor de dezvoltare ale orașului Slănic-Moldova.
Bazele acestei dezvoltări au început să fie puse în anul 2016, an în care Gheorghe Baciu a câștigat alegerile la Slănic-Moldova.
Citește și Ajutor după mesele îmbelșugate





