Medicii trag un nou semnal de alarmă cu privire la mesele îmbelșugate și la alimentele care sunt greu digerabile, mai ales dacă sunt consumate în cantități mari.
Există, însă, un produs, pe care cu toții îl avem în casă, și care ne ajută extraordinar de mult în procesul de digestie.
Mai mult decât atât, ne ajută să scăpăm de excesul de sare și combate efectele negative ale alcoolului.
Este vorba despre apă, care poate face minuni în rândul celor care au de suferit după o masă îmbelșugată.
Hidratarea ajută digestia, ajută la combaterea efectelor negative ale consumului de alcool, ne ajută să eliminăm excesul de sare, pentru că foarte multe alimente din această perioadă sunt deosebit de sărate.
Persoanele care au ținut post s-au dezobișnuit de a mânca proteină de origine animală, proteină greu digerabilă, cum este cea din carnea de miel.
Sunt mulți care s-au dezobișnuit de a consuma grăsimi în cantități foarte mari.
Și atunci trebuie, puțin câte puțin, gustând la început și pe măsură ce capacitatea corpului de a le digera își revine la normal, mâncate cu moderație.
Citește și Cum îi descoperiți pe mincinoși