Liviu Ciobotariu, antrenorul FC Botoșani, a fost extrem de incisiv imediat după remiza cu Gloria Buzău, scor 3-3.
Ciobotariu e nemulțumit că echipa lui a luat iar gol după minutul 90,Ișfan egalând pentru Buzău în minutul 90+1, cu un șut superb de la 16 metri.
Botoșani a primit două goluri de la Petrolul în prelungiri, scor 0-2. Iar de la Sepsi a scos mingea din poartă de 3 ori, inclusiv în minutul 87, scrie gsp.ro.
„Am luat iar gol după minutul 90. Am și condus cu 2-1. Echipa a avut tresărire de orgoliu. Am fost conduși la pauză, am reușit să întoarcem scorul.
Am crezut în victorie, am marcat, dar a venit acea fază care ne-a tăiat elanul, golul din minutul 91.
E o situație grea, eu sunt responsabil de tot ce se întâmplă aici.
Va trebui să lucrăm mult la ceea ce înseamnă defensivă.
E inadmisibil să primești gol după minutul 90 în al treilea meci.
Nu e normal, trebuie să muncim mai mult.
Echipa are potențial, dar facem niște cadouri copilărești.
Primul gol putea fi evitat, al doilea a fost autogol, la al treilea am băgat noi mingea în teren în loc să o dăm afară. Poate e o teamă de rezultat, nu de lipsă de concentrare.
Poate le-a fost teamă, s-au pierdut cu firea. Eu trebuie să mă ocup de asta.
Ca plusuri, am avut o posesie bună, am fost net peste adversari ca ocazii de gol și șuturi la poartă.
Trebuie să fim mai responsabili pe faza defensivă”, a declarat Liviu Ciobotariu.
FC Botoșani e penultima în Superliga, cu 7 puncte în 9 meciuri jucate.
Citește și Tradițiile toamnei care a început la 1 Septembrie





