Dacă aveţi senzaţia uneori că modul în care se întâmplă nişte lucruri prin politica ieşeană nu are nicio legătură cu logica, să nu vă faceţi probleme şi să nu intraţi în panică. Acelea sunt momentele în care un grup de bărbătuşi trecuţi de prima şi a doua tinereţe (unii dintre ei chiar şi de a treia) încearcă să mişte ceva prin târg, trăind cu nostalgia vremurilor în care îi mai asculta şi pe ei cineva… Ironia este că moşii sunt atât de defazaţi încât uită de la mână până la gură ce vor să facă şi sunt atât de uniţi încât de abia aşteaptă să-şi pună piedici unul altuia (lucru lesne de realizat dată fiind condiţia lor fizică).
Să nu ne lungim. Coaliţia moşilor i-a scos la înaintare pe doi dintre exponenţii săi: fostul consilier judeţean Mihai Gabriel Popescu şi veşnicul consilier local Gabriel Surdu. Scopul lor în acest moment este ca Surdu să ajungă viceprimar al Iaşiului, în locul mai tânărului pesedist Gabriel Harabagiu. Primii paşi au fost deja parcurşi. Harabagiu a fost făcut harcea-parcea într-un articol din ReporterIS, iar Surdu a fost vehiculat ca viitor viceprimar pe la diversele bârfe ale diverselor cotidiene pline de deontologie din Iaşi. Urmează pasul 3: trimiterea lui Surdu, cu plocoane, la Bucureşti!
Numai că visul coaliţiei nu se opreşte aici. Cică, după ce va ajunge viceprimar, Surdu va avea sarcina de a pune mâna şi pe şefia PSD. Lucru care, trebuie să recunoaştem, nu este deloc greu. Mihai Chirica a fost îndepărtat de la conducerea PSD, iar Maricel Popa (care, teoretic, ar trebui să facă şi el parte din coaliţie) este atât de slab încât va putea fi îndepărtat de la interimatul PSD în 2 timpi. De această ultimă mutare s-ar ocupa, se pare, Mihai Gabriel Popescu (zis Mişu), adică nimeni altul decât consilierul personal al lui Maricel Popa! Ca o paranteză, cică zelul pe care-l depune Mişu Popescu este foarte mare, deoarece trebuie să-şi spele păcatele din 2015, atunci când, în ciuda „sfaturilor” coaliţiei, l-a trădat pe Gabriel Surdu. Pentru cine nu-şi aminteşte, în momentul în care în interiorul PSD trebuia să se hotărască cine va deveni primar interimar al Iaşiului, cărţile fiind făcute pentru Surdu, Mihai Gabriel Popescu s-a răzgândit brusc şi l-a ajutat pe Mihai Chirica să ajungă primar. Deci, am putea spune că păcatele lui Popescu sunt suficient de mari pentru a-l determina acum să-l trădeze pe Maricel Popa, cel care, în inocenţa lui, i-a dat fostului consilieri judeţean o pâine de mâncat!
Aşadar, coaliţia moşilor îi vrea pe Surdu şef. Dacă le va reuşi sau nu mişcarea rămâne de văzut, pentru că nu de puţine ori moşii s-au încurcat în propriile sfori!
Vezi şi „Cine este spionul lui Mihai Chirica pe lângă Maricel Popa?”
Conform DEX: „moş” = apelativ cu care cineva mai tânăr se adresează unui bărbat mai în vârstă!