Un șofer din Șerbăuți a condus autoturismul marca Volkswagen Caddy pe DJ290 din Verești, având direcția de deplasare spre Suceava, iar la trecerea la nivelul cu calea ferată de la km 6 + 300m nu a oprit, deși semnalele acustice și luminoase erau în funcțiune, intrând în coliziune cu ultimul vagon al trenului atașat locomotivei.
În urma impactului a rezultat avarierea vagonului de tren pe o laterală fiind distrusă instalația de climatizare a acestuia și mai multe elemente de caroserie, iar la nivelul autoturismului au fost constatate avarii la 90% din elementele de caroserie.
Șoferul a acuzat dureri la nivelul capului, motiv pentru care a solicitat să fie transportat la o unitate spitalicească, fiind preluat și transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, fiind diagnosticat cu „trumatism cranio-cerebral ușor” fără a necesita internare.
Pe locul din dreapta față a autoturismului se afla un pasager care a refuzat transportarea la o unitate spitalicească.
Ambii conducători implicați (locomotivă + autoturism) au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul savârşirii infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”.
Citește și Bebelușul cu 3 tați oficiali!





