Stațiunea Slănic Moldova a obținut locul al 3-lea la categoria stațiuni balneare în cadrul competiției „Destinația Anului 2026”, desfășurată la Cazinoul din Constanța.
Rezultatul confirmă încă o dată potențialul turistic al uneia dintre cele mai cunoscute stațiuni din județul Bacău.
Gala de premiere s-a desfășurat la Cazinoul din Constanța, eveniment care a adus în prim-plan cele mai apreciate destinații turistice din țară, votate atât de public, cât și de specialiști în domeniu.
La eveniment a fost prezent și primarul stațiunii Slănic-Moldova, Benone Moraru, care a subliniat că acest rezultat reprezintă mai mult decât un premiu.
„Pentru noi, acest rezultat este o confirmare că Slănic-Moldova merită să fie din nou în prim-planul turismului românesc.
Este o recunoaștere a muncii întregii comunități și o responsabilitate de a continua să dezvoltăm stațiunea la adevărata ei valoare.
Mulțumim tuturor celor care au susținut și au votat această destinație”, este mesajul transmis de edilul-șef al Slănicului.
În cadrul categoriei „Stațiuni Balneare”, Slănic-Moldova s-a aflat într-o competiție strânsă cu alte destinații importante din țară, precum Techirghiol (câștigătoarea ediției), Covasna, Călimănești-Căciulata, Borsec, Băile Govora sau Băile Sărate Ocna Mureș.
Competiția „Destinația Anului” reunește anual peste 250 de destinații din întreaga țară și este considerată un reper important în promovarea turismului românesc.
Câștigătorii sunt desemnați pe baza votului public și a evaluării realizate de un juriu de specialiști.





