Un bărbat din comuna Palanca, județul Bacău, a murit după ce tractorul pe care îl conducea s-a răsturnat.Un bărbat din comuna Palanca, județul Bacău, a murit după ce tractorul pe care îl conducea s-a răsturnat.
Nenorocirea s-a petrecut în satul Cădărești, comuna Palanca.
La fața locului au intervenit pompierii, un echipaj al Ambulanței și un elicopter SMURD, însă, în ciuda manevrelor de resuscitare, victima nu a mai putut fi salvată.
Un grav accident s-a produs în comuna Palanca, satul Cădărești, unde un tractor s-a
Pentru gestionarea situației de urgență au fost mobilizați pompierii militari din cadrul Punctului de Lucru Brusturoasa, un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Bacău și un elicopter SMURD Mureș.
La sosirea echipajelor de intervenție, bărbatul era în stop cardio-respirator.
Cadrele medicale au început imediat manevrele de resuscitare și au încercat să-i salveze viața.
Din păcate, în ciuda tuturor eforturilor depuse de echipele medicale, victima nu a răspuns manevrelor de resuscitare, iar decesul a fost declarat la fața locului.
„Pompierii militari băcăuani au intervenit pentru gestionarea unei situații de urgență produsă în comuna Palanca, sat Cădărești, unde un tractor s-a răsturnat.
La locul evenimentului au fost mobilizate un echipaj de stingere din cadrul Punctului de Lucru Brusturoasa, un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Bacău și un elicopter SMURD Mureș.
În urma evenimentului, un bărbat a fost găsit în stop cardio-respirator, iar echipajele medicale au început imediat manevrele de resuscitare.
În ciuda eforturilor depuse de personalul medical, victima nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul acesteia”, a declarat slt. Ancuţa Socaci, purtătoare de cuvânt ISU Bacău.
Citește și Scăpaţi de balonare şi constipaţie!





