O femeie a fost ucisă în bătaie de soțul ei, spun procurorii, deși suspectul se deplasa greu, cu un cadru, după ce a suferit recent un AVC.
Tocmai pentru că bărbatul are o dizabilitate, victima nu se îndurase să-l părăsească, spun apropiații familiei.
Atenție, urmează informații care vă pot afecta emoțional.
Alarma s-a dat joia trecută, în jurul prânzului. Femeia, care se afla în curte împreună cu soțul, cumnatul și soția acestuia, ar fi căzut la pământ după ce i s-a făcut rău.
Femeia de 62 de ani a fost resuscitată și a ajuns la spital, la Iași, dar a murit câteva ore mai târziu. Necropsia avea să arate că femeia a decedat din cauză că suferise răni grave, în special la cap, în urma bătăilor primite. Abuzatorul ar fi fost chiar soțul ei, spun procurorii.
Vecinii spun că femeia trecea prin chinuri cumplite acasă, însă nu voia să plece de lângă soțul ei, care suferise un atac vascular cerebral și se deplasa cu dificultate din cauza unei paralizii parțiale.
Suspectul în vârstă de 68 de ani a fost arestat preventiv pentru omor asupra unui membru de familie și riscă până la 20 de ani de închisoare.





