Un incident grav a avut loc noaptea trecută în stația de autobuz Tic- Tac, cartierul Dărmănești din Piatra - Neamț, unde un tânăr de 22 de ani, a fost înjunghiat.
„25.08.2026, ora 02:12, Piatra Neamţ – loc public, agresiune cu o victimă a unui conflict stradal, sex masculin, 22 ani, diagnostic: plagă tăiată cu cuţitul, torace posterior şi flanc drept prin agresiune; victima a fost preluată de un echipaj cu asistent medical şi predată la UPU a Sp. Judeţean de Urgenţă P. Neamţ”, a transmis Ambulanța Neamț.
Locul în care s-a petrecut agresiunea este unul în care în fiecare noapte se adună uneori și zeci de persoane, care tulbură liniștea publică, consumă alcool, își fac nevoile pe unde apucă și lasă în urmă munți de gunoaie, fără ca autoritățile să intervină, decât atunci când se petrec lucruri grave.
Un minor în vârstă de 14 ani a fost reținut de polițiști după ce a înjunghiat de mai multe ori un tânăr, cu un briceag, în municipiul Piatra-Neamț, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Neamț.
Inițial, conflictul a început între victimă și tatăl agresorului, dar apoi a degenerat.
„În urma verificărilor desfășurate de polițiști a rezultat faptul că, între un tânăr, de 22 de ani și un bărbat, de 46 de ani, ambii din Piatra-Neamț, s-a produs o altercație, în care a intervenit și fiul bărbatului, un minor în vârstă de 14 ani, care i-ar fi aplicat mai multe lovituri, cu un briceag, tânărului de 22 de ani.
În timpul conflictului, aceștia ar fi provocat distrugeri unui autoturism, ce se afla parcat în zona respectivă”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț, Ramona Ciofu.
Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal privind comiterea infracțiunilor de distrugere, lovire și alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Sursa foto: Arhivă





