Un tânăr de 20 ani, se deplasa pe DJ178, cu mașina marca BMW iar la ieșirea din Arbore spre Cajvana, județul Suceava, a fost surprins de apariția pe carosabil a unei minore de 9 ani, care s-a angajat în traversarea drumului în calitate de pieton, prin loc nepermis, nu a reușit să o evite și a acroșat-o cu autoturismul.
Aceasta a fost preluată și transportată la Spitalul Județean Suceava, loc în care a primit îngrijiri medicale, fiindu-i stabilit diagnosticul „traumatism – accident rutier” – rănită ușor.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ.
S-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”, faptă prev. şi ped. art. 196 alin. (2) rap. la art. 194 alin. (1), lit. b) din Codul Penal.





